#STILDEVIATASANATOS #diabet
Diabetul zaharat de tip I la copil
Cercetătorii din lumea întreagă studiază și încă nu au stabilit ce anume duce la instalarea diabetului zaharat de tip 1 la copil. Celulele beta din pancreas, răspunzătoare de secreția de insulină, sunt distruse de sistemul imunitar al bolnavului. Cauzele acestei probleme pot fi legate de istoricul familial, dar și de factorii de mediu, cum ar fi dieta dezechilibrată sau infecțiie din organism. 
Pentru gestionarea diabetului de tip 1 este important ca cel mic, adolescentul să învețe să mențină nivelul zahărului din sânge între niște parametri optimi.
Copilul va învăța cum să își obțină (sau facă, dacă e cazul) insulina, să mănânce sănătos, aproximativ aceeași cantitate de carbohidrați la fiecare masa și să facă mișcare, exerciții fizice.
O parte din rutina de zi cu zi a copilului cu diabet va include, de asemenea, verificarea nivelurilor glicemiei în anumite momente, conform recomandării medicului specialist.
Pentru părinți este dificil să facă un meniu adecvat și echilibrat pentru un copil cu diabet. Pentru aceasta, este mai bine să consultați un specialist în nutriție sau medicul curant. Pentru o alimentație echilibrată, un copil cu diabet trebuie să mănânce mai multe proteine ​​animale și vegetale și mai puține grăsimi, în timp ce sunt limitați carbohidrații care sunt absorbiți rapid de organism.
De asemenea, se ține cont de faptul că, pentru un copil în creștere, este important să consume acei nutrienți și vitamine care îi pot asigura o dezvoltare optimă, sănătoasă.
Carla G.Popa
consilier pentru nutriție și stil de viață sănătos