#STILDEVIATASANATOS
#sfecla #roșu #gust #pofte #culoare

❣Sfecla roșie, beneficii:

Betanina este pigmentul ce conferă culoare acestei legume rădăcinoase, despre care specialiștii de la Universitatea Kiel din Germania susțin că ar previni oxidarea colesterolului “rău” (LDL), respectiv că împiedică deteriorarea ADN-ului.

Cercetările efectuate de către oamenii de știință de la Universitatea Wisconsin, Madison (SUA) și Centrul de Sănătate și Știință al Universității Texas arată că nitriții și nitrații ce se găsesc în sfecla roșie ajută la scăderea tensiunii arteriale. Când acești compuși traversează arterele inimii, transmit semnale către celulele musculare din jurul arterelor pentru a se relaxa. 
Odată cu relaxarea acestor celule, vasele de sânge se dilată și, astfel, tensiunea arterială scade.

Vă invit să folosiți sfecla roșie, în preparatul pe care eu vi-l propun, astăzi!

✍Ingrediente: 

200 tăieței din orez
200 g piept de pui
200 g morcovi 
100 g țelină 
100 sfeclă roșie 
1 gogoșar 
1ceapă galbenă mică 
1 ceapă roșie mică 
2-3 căței de usturoi
1/2  ardei iute
10 ml ulei presat la rece 
20 ml sos de soia
10 g miere de albine
sare, piper, turmenic, după gust și pofte

☄Mod de preparare:

Curățăm legumele și le tăiem astfel: morcovii, sfecla și țelina bastonașe, gogoșarul ceapa și ardeiul iute felii, usturoiul îl tăiem mărunt. 
Pieptul de pui îl tăiem tot bastonașe. 
Încingem o tigaie wok punem uleiul, pieptul de pui și amestecăm până se rumenește ușor. 
Se adaugă ceapa și se călesc împreună la foc mare.
Se adaugă rădăcinoasele care sunt lăsate aldente.
La final gogoșarul, usturoiul, ardeiul iute, sosul de soia și mierea de albine. 
Se amestecă până se moaie puțin și gogoșarul. 
Sare, piper, condimente după gust.

☄Într-o oală cu apă clocotită se  adaugă taițeii de orez și se lasă cca. 8 minute. 
Se amestecă ușor după care se scurg în strecurătoare. 
Se adaugă tăiețeii peste legumele gătite și…

POFTĂ BUNĂ!

Carla G.Popa
psiholog principal
cobsilier pentru nutriție și stil de viață sănătos