“Știu că vom rămâne mereu apropiați. Simt cumva că suntem aproape la fel, că destinul meu este legat de al tău și că, oriunde voi merge, voi purta o parte din tine în sufletul meu.” (Stepfen P. Bank).
Relațiile intense dintre frați nu sunt ceva neobișnuit. Dezvoltarea identității, creșterea capacității de tolerare a frustrării și fluctuației în relațiile intime, creșterea capacității de a iubi și de a fi empatic, de a putea avea credință și încredere, toate izvorăsc sin calitatea și stabilitatea celor in grija cărora se află și din felul în care copilul internalizează aceste experienţe în primii ani de viaţă.
Părintele este cea mai importantă persoană cu care interacționează copilul și în situația când acesta este mai puțin disponibil decât ar trebuie să fie în mod optim, se manifestă o influență timpurie a fraților. Un frate sau o soră la îndemână devine un posibil candidat pentru a fi acel obiect extern cald și liniștit. Această împletire de aspecte proprii cu ale altcuiva îi dă oricărui copil sentimentul că este complet. În acest fel, un frate sau o soră devine o reprezentare de obiect valoroasă din care propria reprezentare de sine a copilul capătă susținere și stimă.
Daca mama este disponibilă și competentă, este puțin probabil ca frații să devină figuri de simbioză și de atașament unul pentru celălalt.
În orice cuplu de frați, dinamica va fi diferită în funcție de părinții acestora și va fi catalizată de nevoile specifice ale fiecărui copil.
În cartea “Psihologia relațiilor fraterne” am găsit o cercetare atentă a relațiilor dintre frați, prima abordare pe vremea când aproape nimeni nu vorbea despre acest subiect și foarte puțini erau interesați despre această legătură.
Astăzi psihologii suntem interesați de această legătură,și cum am putea să nu fim interesați când relația dintre frați este cea mai îndelungată, depășind cu un sfert de veac, pentru cei mai mulți dintre noi, legăturile cu părinții noștri. Durează mai mult decât relația cu propriii noștri copii, cu siguranță mai mult decât cu partenerul de viață și, cu excepția câtorva norocoși, mai mult decât cea mai lungă prietenie.
Carla G Popa
psiholog principal