Când spun „Îmi place cine sunt”, nu vorbesc doar despre încredere. Vorbesc despre un proces. Despre vindecare. Despre momentele în care am învățat să mă privesc cu blândețe, nu cu critică.

Din perspectivă psihologică, acest „îmi place” nu înseamnă perfecțiune, ci acceptare:  

– Accept că am crescut.  

– Accept că am greșit și am învățat.  

– Accept că merit să fiu bine.  

– Accept că sunt în continuă transformare.

Este una dintre cele mai puternice declarații pe care ți le poți face.  

Pentru că atunci când îți place cine ești, nu mai cauți validare în exterior.  

Îți construiești propriul echilibru, propriul stil, propria atitudine.

Și da, uneori chiar și o ridicare de sprânceană spune povestea asta:  

siguranță, claritate, prezență.